16 Iulie 2017Sursa: BP-IPJ Argeş

Buletin de presa 16 iulie 2017

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

 

 

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 298 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 105.820 de lei și au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 21 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

 

  •  

 

 

Conducea sub influența băuturilor alcoolice

 

 

În data de 15 iulie a.c., ora 1:05, polițiștii Serviciului Rutier Argeș l-au depistat pe bd. Republicii din municipiul Pitești pe T.I.T., de 25 de ani, din municipiul Pitești, care conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducatorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

        

  •