03 Februarie 2025Sursa: BP-IPJ Argeș

Activități de combatere a delictelor silvice la sfârșit de săptămână, 03 februarie 2025

La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii argeșeni au continuat activitățile de combatere a delictelor silvice, efectuând mai multe verificări în trafic, precum și cu ajutorul aplicației SUMAL 2.0, ca urmare a acestora fiind aplicate mai multe sancțiuni.

 

 

La sfârșitul săptămânii, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind pe doi bărbați, ambii din Țițești, care au efectuat transport de material lemnos cu încălcarea prevederilor din domeniu.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din Țițești, care nu are calitatea de transportator profesionist de material lemnos, ar fi transportat în perioada 16 ianuarie – 27 decembrie 2024, o cantitate mai mare decât limita legală (de 20 de metri cubi de lemn/an), prevăzută de HG 497/2020 privind normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, depășind cu 15,12 mc volumul permis anual.

De asemenea, polițiștii au stabilit că un alt bărbat, de 36 de ani, tot din Țițești, care nu are calitatea de transportator profesionist de material lemnos, ar fi transportat în perioada 22 iunie – 22 decembrie 2024, o cantitate mai mare decât limita legală, prevăzută de HG 497/2020 privind normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, depășind cu 5,5 mc volumul permis, de 20 de mc de material lemnos pe an.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010, fiind dispusă măsura complementară de confiscare valorică a materialului lemnos transportat în afara cadrului legal, cu o valoare totală de peste 5.600 de lei.

 

 

  •  

 

 

În ziua de 31 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au acționat pe raza de competență, pentru combaterea tăierii, sustragerii și transportului ilegal de material lemnos, depistând patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 50 de ani, toți din comuna Albeștii de Argeș, care transportau cu atelaje material lemnos, pe DJ 704G de pe raza localității de domiciliu, fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.

Cu sprijinul unui specialist silvic s-a stabilit că cei patru transportau cantitatea totală de 2 metri cubi material lemnos.

Ca urmare a abaterii constatate, cei patru bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos, în valoare de aproximativ 900 de lei, a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Curtea de Argeș.

 

 

  •  

 

 

În ziua de 1 februarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Tigveni au desfășurat activități de combatere a delictelor silvice pe raza de competență, și au depistat o persoană care transporta material lemnos cu un atelaj, pe un drum comunal de pe raza localității de domiciliu.

Cu sprijinul unui specialist silvic s-a stabilit că în mijlocul de transport se găsea cantitatea de 2,5 metri cubi material lemnos, de esență fag.

Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Șuici.

 

          BIROUL DE PRESĂ